Este greu sa scriu dupa atata timp si mai mult , este foarte greu pentru mine sa scriu aceste randuri.
Am avut ocazia sa cunosc la varsta de 16 ani o persoana minunata, o persoana mai matura decat eram eu la varsta aceea. Totul a inceput cu o conversatie si a continuat cu momente pe care nu am sa le uit niciodata. A fost o perioada de cativa ani in care am crescut, m-am maturizat si am invatat multe lucruri de la aceasta persoana, printre care si sa iubesc. Nu a fost o iubire de o saptamana, de o luna sau de un an. Nu a fost o iubire cliseica, nu a fost o iubire normala, dar suficient de intensa incat sa ma dea peste cap si sa-si lase amprenta. Nu ne-am tinut de mana, nu ne-am sarutat, nu ne-am mangaiat. A fost dincolo de atractie fizica, dincolo de cuvinte...Da, te poti indragosti de mintea unui om. Au trecut 8 ani...8 ani in care nebunia asta nu s-a oprit de tot. E ca si cum ai fi intr-un carusel pe care nu-l mai poti opri. Acest capitol din viata mea a ramas suspendat intre o fila de poveste care e pe jumatate arsa si intre cuvintele nerostite , dorintele neconsumate. Nu e o obsesie, e un sentiment puternic, frumos dar care ma chinuie nespus. Am incercat sa-i dau drumul, m-am impacat pana si cu gandul ca a fost mai mult un personaj proiectat de mine, un om in care am vrut sa vad anumite lucruri, un om de care sa ma agat. Nu e sanatos sa ma gandesc cu regret la lucrurile care nu s-au intamplat, dar inca ma intreb daca aceasta persoana e omul din mintea si inima mea, daca e omul cu care am avut cele mai frumoase conversatii, omul care a trezit in mine ingeri si demoni. Ocazional , inca il visez ...Refuz sa cred ca o legatura emotionala puternica se rupe atat de usor. Ma simt incompleta.
Poate in alta viata , lucrurile o sa se clarifice....Poate in alta viata, o sa avem sansa pe care nu am avut-o. Poate in alta viata, o sa te cunosc. Poate, in alta viata o sa ma cunosti, drag prieten.
