Quien soy yo para cambiarte

Am crezut in noi…Am crezut in...Am crezut… Am crezut in prietenie! Nu in acest cuvant, pentru ca este prea utilizat si isi pierde adevaratul inteles in ceata…Am crezut in puterea semnificatiei si in tot ceea ce reprezinta…Ai inceput sa te strecori in sufletul meu ca o raza calda de soare printre ramurile verzi a unui copac in floare. Eram doua persoane cu sufletul zdrobit. Probabil aceasta durere ne-a pus un voal invizibil pe ochi si ne-am lasat amagiti de aparente. Erau amuzante si totusi atat de intense intalnirile “pe ascuns” si ferite de ochii curiosilor. Eram doua persoane “sarite de pe fix” dar care au stiut sa se bucure la maxim de momentele petrecute impreuna(cel putin la inceput) si sa ne detasam de exterior! Aveam lumea noastra de basm care era bazata pe sentimente, trairi si emotii, dar care s-a transformat intr-o poveste bazata pe tot ceea ce ne inconjoara, lucruri materiale, lumea din jurul nostru, indiferenta si falsitate. Bun venit in lumea reala! De ce a trebuit sa se termine? Defapt..nu a avut ce sa se termine..totul era in mintea mea...nu a fost niciodata o prietenie adevarata. Atunci ce a fost?CE? Mi-e dor sa evadam de aici…sa plecam cu taxiul pe un deal departe, sa ne jucam adevar sau provocare, sa ne clanxoneze masinile, sa se tina cainii dupa noi, sa dam cu pietre in case, sa fugim de capre sau oi(whatever,ce o fi fost)…sa mergem in poligon cu laptopul sa ne uitam la film si sa mancam prajitura si inghetata si sa fugim acasa sa nu ne prinda ploaia...sa mergem la baschet si sa facem o echipa de rahat pentru ca eu doream sa dau doar cosuri si tu nu faceai niciodata pase..sa ne uitam la South Park sau sa interpretam diferite “roluri”…sa jucam tenis de masa pe pariu si sa castigi de fiecare data…mi-e dor de locul nostru din spatele blocului si de steluta noastra…mi-e dor de discutiile infinite despre diverse subiecte…mi-e dor chiar si de certurile prostesti care le aveam la inceput…Iti amintesti cand te certam ca erai atat de inchis in tine, suparat si ca citeai Emil Cioran? Acum roata s-a intors si pot sa zic ca ma regasesc in situatia ta…Stii care e faza nasoala? Cand realizezi ca nu ai pe nimeni langa tine si ca nimanui nu-I pasa de problemele tale blestemate chiar daca tie ti-a pasat de ale lui! E dureros cand iti iei ramas bun…cand spui “Adio” omului caruia i-ai impartasit visele tale de viitor, sperantele, omul care iti cunoaste secretele pe care nu le-ai dezvaluit nimanui altcuiva…e greu, recunosc…Doare!
Prietenia este o plantă cu creştere lentă şi trebuie să îndure şi să reziste la şocurile adversităţii înainte de a fi îndreptăţită la acest apelativ. Noi nu am rezistat la nici un soc! Noi nu ne-am cunoscut cu adevarat! Noi nu am fost prieteni! Chiar tu ai zis-o...ziceai ca viata ta e prea alerta pentru stilul meu de viata...ziceai ca renunti la tot...ei bine..si eu am renuntat! Mai ascult uneori „El problema” si imi amintesc...imi amintesc ce a fost...Nu ma deranjeaza atat certurile si ceea ce faci cu viata ta ci faptul ca te-am crezut diferit...Defapt, esti diferit...cand erai cu mine, erai diferit...Dar aceasta persoana draga mie s-a pierdut si lucrurile care credeam ca sunt efemere s-au spulberat. M-ai dezamagit profund...nu ma asteptam acest comportament si la acest caracter care l-ai adoptat. Unde e persoana sensibila? Unde e baiatul destept si perspicace? Unde sunt toate acele cuvinte marete si promisiunile? Unde e presupusa prietenie?
S-au pierdut ceata la fel ca tine... Am crezut in noi…Am crezut in...Am crezut…

y hablabamos de todo un poco,

y todo nos causaba risacomo dos tontos.

And we gave a lot but it wasn't enough

We got so tired that we just gave up.

We didn't respect it,

We went and neglected it,

We didn't deserve it,

But I never expected this...