
Azi, s-a terminat. Dupa saptamani de munca, sacrificiu, stres, nervi, placere si pasiune in acelasi timp, s-a rupt "un sufletel" din trupa. In 22 februarie avem concert. Acum, am ramas cu un picior in prapastie. Am ramas doar eu si Colin . "Jumatatea" mai rezistenta si care a facut fata stresului a tot ceea ce presupune o trupa. Fiecare sfarsit are un nou inceput, asa ca trebuie sa fiu eu in primul rand optimista si sa transmit si celor din jur o stare pozitiva. Vom schimba numele trupei, vom cauta persoane care impartasesc aceeasi pasiune cu noi si vom cladi incet incet ceva de calitate. Oh, as vrea sa las optimismul acesta deoparte, macar acum...sunt obosita psihic, cat si fizic. Mi-a ajuns. As vrea putina liniste...Acuma seara imi permit sa ma simt rau. De maine, voi sterge orice urma. Concertele vor avea loc, I need this promise for myself.
1 comentarii:
Un optimism rar intalnit...
Trimiteți un comentariu