Mi-e dor, vreau...

( scrisa in februarie; regasita si postata)




Mi-e dor de pictura. Mi-e dor de orele magice care ma detasau de realitate. Mi-e dor de creioane, de pensule, de vopsea...mi-e dor de inspiratie...Mi-e dor de culoare.





Vreau sa fiu fotograf. Fotograf de suflete. Vreau sa invat a surprinde cele mai ascunse taine ale sufletului. Vreau ca pozele mele sa fie vii, sa transmita si sa descopere adevarata frumusete, liniste, simplitate, inocenta, melancolie, un tremurat de suflet, o vibratie...



Mi-e dor de animalele care le ingrijeam cand eram mica. Mi-e dor de iepurasii in rochita, de cateii cu fundita si de ratustele galbene si pufoase. Mi-e dor de iarba mare si proaspata din gradina, de floarea soarelui, roua diminetii, razele jucause ale soarelui...





Mi-e dor de "mirosul" teatrului. Ceva din mine se stinge incet cand aud vocea, darul divin si spiritul nemuritor al actorilor.Ma chinuie gandul ca "ar fi fost mai bine" daca ramaneam la aceasta optinune, nu-mi place sa traiesc cu regretul. Ma voi intoarce la tine, candva...promit. Mi-e dor de scena, de lumina si de ecoul care simti ca iti da viata. Mi-e dor de sensibilitate, mi-e dor de simtire, mi-e dor de pasiune...




Vreau sa scriu, sa citesc mai multe carti bune, subiecte noi, originale. M-am saturat de zecile de carti cu acelasi subiect, acelasi final. Vreau ceva imprevizibil. Vreau sa am mai mult timp, vreau sa scriu o carte....




Vreau sa am pentru odata in viata curajul si puterea sa evadez din acelasi peisaj monoton si aceeasi rutina. Nu vreau o destinatie anume. Vreau sa imi hranesc curiozitatea, mintea, sufletul.




Vreau sa invat sa cant la pian. Vreau sa imi perfectionez tehnica la chitara...Vreau ca la atingerea instrumentului "sufletele" noastre sa se amestece si sa se transforme intr-un elixir miraculos care atinge cea mai intunecata incapere a inimii omenesti.




Vreau ca fiecare sarut sa fie glazurat cu sentimente si fericire. Vreau ca cei din jur sa pretuiasca mai mult valoarea unui sarut si nu sa-l dea la repezeala, in graba, din obligatie etc. Opriti-va doar un minut din valtoarea si ameteala din jur si simiti, daruiti...Un minut furat din activitatile de zi cu zi. Un minut de fericire.



Mi-e dor de zilele frumoase si calduroase de vara. Mi-e dor de copilul care explora cu atentie frumusetile simple ale naturii. Mi-e dor de satul "din poveste"( cum era pe atunci) , care mi-a daruit cele mai frumoase amintiri ale copilariei mele. Acolo am invatat sa innot, acolo am inceput sa invatat ce inseamna prietenia, frumusetea, credinta, munca, arta, libertatea. Acolo am dormit pentru prima data in podul surii pe fan(long story), acolo am invatat cum sa fac CLATITE, acolo am auzit pentru prima data "nelipsitele si fantasticile" povestiri despre strigoi, acolo am descoperit tainele inocente ale iubirii, primul sarut...am inceput sa-mi descopar interiorul, sa ma descopar pe mine.


VREAU CA VIATA SA FIE IN CONTINUARE O ALTA ETAPA A COPILARIEI. O ETAPA DIN CARE ELEMENTELE DE BAZA SA NU DISPARA, CI DOAR SA FIE IMBOGATITA CU UN ALT TIP DE CUNOSTINTE SI EXPERIENTE.