Plutesc pe aripa amagitoare a timpului. Nu mai exista inceput si nici sfarsit. Aceste instrumente le-am epuizat de la prima imbratisare; imbratisare cu copilaria, adolescenta, iubirea, dezamagirea, lupta, viata.Gandurile-mi alearga haotic si incearca sa tipe dar este imposibil; sunt mute. Sunt captiva in mine si stau la un pahar de neputinta cu visele mele. Ne intelegeam bine, dar azi mi-au zis ca au obosit si ca s-au saturat sa-mi plateasca chirie. Se pare ca au gasit ceva mai ieftin...Mai ieftin dar nu neaparat mai bun. Plasticul, placerea si instinctul animal omoara tot ce-i mai frumos si mai pur din om. Primul sarut de plastic e mai greu, dupa aceea decurge natural. Iti omoara demnitatea, increderea si te pierzi undeva in abisul lucrurilor atat de OMENESTI.
Vreau un tremurat de suflet...Fericire, unde esti? Te caut intre mit si realitate...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu