Cerul se oglindeste in lumina baltii.
Trenul trece nepasator lasandu-si cantul.
Intr-o somnolenta acuta,
La tine ma duce gandul.
Trece vremea, trecem noi,
De unde ne culegem?
Azi, numai de-am putea
Destinul sa-l alegem.
Linii fine ne incresteaza fruntea,
Ochii obositi se apleaca...
Oare fericiti vom fi noi, oamenii
Vreodata?
2 comentarii:
Frumoase cuvinte Alexandra.
Multumesc, Iulia!
Trimiteți un comentariu